Scriu acest articol din perspectiva unei firme care își pune problema să invite studenți în practică de vară sau internship. Eu am înființat compania în 2006, deși abia pe finalul acelui an am început activitatea cu adevărat, iar de atunci am crescut constant, atât numeric cât și ca cifră de afaceri, menținând profitabilitatea cvasiconstantă. Unul din motivele pentru care am reușit asta, este că mi-am pus mereu problema resursei umane mai ales gândind pe termen mediu și lung. Astfel, în fiecare vară și mai nou în timpul semestrului II avem studenți în practică / internship. Este clar un cost pentru noi, în timp și uneori chiar bani, dar asta a fost o cale prin care am recrutat mai mulți colegi actuali.
Când vorbim de practică în general, aparent lucrurile par simple dar ele nu sunt deloc așa. În primul rând, există 3 părți implicate în intersnhip-uri: studenții, facultățile la care aceștia studiază, firmele dispuse să ofere locuri de practică.
Studenții. Ei sunt cei care ar trebui sa aibă tot interesul pentru activități practice în general. Facultatea le dă anumite cunoștințe, dar pentru domeniile tehnice trebuie neapărat să dobândească și experiență reală înainte de a absolvi. Spun ”ar trebui sa aibă tot interesul…” pentru că de fapt un mare procent din ei nu îl manifestă. E comod să abordezi viața de student în maniera ”dormi în pace / țara inginer te face”, mai ales în ultimii ani pentru studenții din IT, care – mai ales în orașe mari precum Timișoara – erau angajați la absolvire aproape garantat. Diploma de licență era un fel de cec în alb, un fel de voucher de salariu bun, cu job de la 9 la 17 și fără prea multe bătăi de cap. Situația s-a schimbat datorită crizei din care se pare că nu vom ieși prea curând, și în acest moment simpla absolvire a unei Facultăți de profil IT nu garantează nimic. Din punctul meu de vedere, criza înseamnă și ceva pozitiv: ne face să ne punem problema valorii pe care o aducem în sistem, să ne întrebam ”de ce m-ar angaja pe mine?”, respectiv pe studenți poate că îi face mai realiști.
Nu vreau să reiasă că aceasta e părerea mea vis-a-vis de toți studenții. Sunt mulți interesați de a câștiga experiență, de a face ceva, sunt curioși și doritori să se manifeste, iar asta mă bucură. Aceștia nu au de ce să își facă griji pentru ziua de mâine, pentru că din start au ceva în plus față de concurența lor și atât timp cât economia nu colapsează complet își vor găsi de lucru.
Exact din perspectiva asta mă gândesc acum la ce spunea odată tatăl meu, și el proprietar de firmă, într-una din lungile noastre discuții despre firme / economie / finanțe / vinuri :-), și anume că un procent oarecum măricel al șomajului aduce și ceva bun: pentru angajați frica de a nu fi șomeri îi face mai atenți, responsabili și buni.
Facultățile. Interesul acestora este evident: studenților le trebuie găsite cumva locuri pentru desfășurarea practicii, iar Facultățile în sine nu dispun de logistica necesară pentru acest lucru, respectiv nu se mai întâmplă ca pe vremea comunismului când existau companii mamut unde era ușor să plasezi dintr-un foc tot studenții. Ce ar putea totuși să facă mai bine acestea, este să mențină o legătură mai strânsă cu firmele posibil doritoare de studenți în practică.
Un alt aspect de îmbunătățit aici ar fi modul în care se desfășoară evaluarea practicii de vară. Colocviul din toamnă este mai degrabă o formalitate, și literalmente li se permite studenților să vină cu o adeverință de practică semnată și ștampilată la buticul din colț respectiv cu o poveste despre ce vezi-Doamne au făcut ei în timpul verii. Probabil Facultățile sunt reticente în a pune presiune pe evaluarea practicii atât timp cât nu pot oferi locuri pentru desfășurarea ei, dar nu cred că ar trebui să își manifeste atâtea griji ci pur și simplu să evalueze.
Firmele. Teoretic, orice firmă care dorește să aibă șanse de viitor își pune problema resursei umane de mâine. Dacă vei întreba un manager sau proprietar de firmă: ”vrei să îți meargă bine peste 3 ani?” / ”vrei să nu duci lipsă de angajați atunci când crește activitatea?” / etc – toți vor răspunde afirmativ. Însă diferențele apar în momentul în care fiecare acționează sau nu în acest sens.
Am constatat de-a lungul timpului, cu diverse ocazii, că multe firme preferă să stea într-o zonă de confort și să nu manifeste interes pentru atragerea de studenți în practică, adică să nu depună efort. Am auzit explicații de genul ”ce rost are să iau studenți în practică, că nu știu nimic?” / ”de ce să investesc în formarea lor ca apoi să plece la altă firmă?” / etc. Poate că pentru unele firme funcționează doar publicarea de anunțuri de angajare, dar eu cred că mai ales pentru firmele mici – medii este de ajutor cunoașterea în prealabil a noilor colegi, într-o situație în care aceștia sunt puși să facă ceva, să lucreze. Și da, nu ne putem aștepta ca un student în practică să facă ceva util – el pur și simplu învață. Și nu, nu este niciun câștig pentru firmă, nu pe termen scurt. Dar poate să fie un beneficiu pe termen lung – cum se întâmplă în cazul nostru, în care angajăm cam 1 persoană din 4 după fiecare practică de vară. Procent dat atât de calitatea studenților cât mai ales de ritmul nostru de creștere în acel moment.
Ar mai fi și argumentul responsabilității sociale. Nu sunt vorbe mari, dar ar trebui ca fiecare din noi care ajunge într-o poziție în care poate să o facă, să contribuie la educarea forței de muncă de mâine, așa cum am fost și noi beneficiari și noi la un moment dat. Dacă nu ne punem cu toții problema societății de mâine, cine să o facă?
Pe scurt, fiecare din cele 3 părți implicate petrece prea mult timp explicând de ce nu e OK: să faci practică cum trebuie / să cauți firme doritoare / să iei studenți în practică. Ce-ar fi dacă fiecare din noi și-ar petrece timp pentru a căuta soluții? (Eu unul îmi permit să îmi dau cu părerea și să comentez, pentru că avem studenți în practică 
).
