.. este una din inițiativele menite să asigure un cadru de practică de vară (sau Internship) pentru studenți din mediul IT. Astfel, Microsoft pune la dispoziție o platformă prin care să creeze legătura dintre Universități, studenți și companii. Site-ul oficial este acesta: http://s2bprogram.com/cee/ . Acolo s-au postat oportunități de practică respectiv studenți au aplicat la acestea.
Este o inițiativă excelentă, dar simțeam că mai trebuie ceva. De aceea, am discutat cu Călin Drimbău (http://ms.upt.ro/redirect/ ) să organizăm și niște sesiuni de instruire cu acești studenți, înainte ca ei să înceapă efectiv practica. Astfel, sâmbătă 6 iunie am povestit cu vreo 25 de studenți despre: arhitecturi în aplicații web, în special deciziile legate de tehnologie, am dat exemple din ASP.NET și din Silverlight.
Știu că a fost doar o picătură într-un ocean ce am făcut eu, dar e un punct de plecare. Oricum, la practica propriu-zisă mă gândesc să facem o treabă mult mai extinsă și mai serioasă decât era planul inițial. În loc de 3 săptămâni, am dori să ținem studenții într-un Internship pe toată perioada vacanței (mai puțin cât suntem efectiv în concedii). Dar, despre acest lucru într-un post viitor.
Tags: .net, eveniment, internship, student